Petrom Moldova se alătură Campaniei Fruit Challenge Moldova!

Fruit Challenge Moldova – este o campanie în cadrul căreia  sunt provocate companii, dar și persoane fizice să cumpere și să doneze fructe și legume moldovenești celor care au nevoie de ele (case de copii, orfelinate, școli, grădinițe etc.).  Astfel stimulând  consumul de produse autohtone și susținerea producătorilor autohtoni!

În perioada septembrie – octombrie, Petrom Moldova s-a alăturat campaniei initiate de Agora, Fruit Challenge Moldova. Compania si-a propus sa distribuie circa 10 tone de legume si fructe pe intreg teritoriul tarii.

Primul lot de fructe și legume au fost livrate următoarelor instituții: Casa Internat pentru copii cu deficienţe mintale (fete) or. Hînceşti, Cantina Sociala Comuna Stăuceni, Direcția Educație Tineret Sport, Azilul Republican de bătrâni, Complexul-Pilot de Pedagogie Curativa „Orfeu” (școală și grădiniță), și în alte 48 Asociatii Obstesti și Scoli Internat de pe întreg teritoriul tării.

Prin implicarea echipei Petrom Moldova în campania Fruit Challenge Moldova se contribuie la susţinerea păturilor social vulnerabile care au nevoie de o alimentaţie sănătoasă. Prin această donaţie de fructe Petrom Moldova manifestă de asemenea solidaritate faţă de producătorii autohtoni de fructe de calitate şi îndeamna celelalte instituţii şi organizaţii din Republica Moldova să se alăture acestei campanii iniţiate la sfârşitul lunii august 2014.

Acțiunea face parte din programul de responsabilitate socială corporativă a companiei Petrom Moldova orientată spre implicarea activă în viața social-culturală a Republicii Moldova prin susținerea unui șir de proiecte de solidaritate socială.